Ce este, ce nu este și care sunt miturile vinului rose

Suntem în plină modă a vinurilor rose și a spumantelor. Sunt vinuri care satisfac orice exigențe, se regăsesc pe toate palierele de preț, sunt consumate cu plăcere oriunde. Și totuși, lucrurile nu au stat mereu așa. Rose-ul a avut perioada sa de glorie, apoi aproape a dispărut, astăzi este din nou foarte vizibil, iar in jurul său încă circulă povești care nu îl onorează cu nimic.

Ce trebuie știut înainte de a trece la povestea vinului rose este că marea majoritate a strugurilor roșii au pulpa boabelor (implicit și mustul) complet lipsite de pigmenți. Culoarea nu poate fi extrasă decât din pielițe, în timpul în care mustul „stă pe boască”. De aici, de fapt, încep multe dintre poveștile vinurilor, de la stil de vinificație la mod, de la strugurii-vedetă ai unei regiuni până la strugurii plantați în toată lumea.

Se spune că primele vinuri roșii ale lumii, cele din vremea Imperiului Roman, erau, de fapt, vinuri rose, deoarece nu existau nici presele, nici tehnicile de macerare de astăzi. Știm că vinurile rose au fost la putere până la sfârșitul Evului Mediu. De fapt, renumele regiunii Bordeaux a crescut și a devenit legendar odată cu fascinația englezilor pentru „Claret”, vinul ținut doar o noapte în contact cu pielițele, considerat a fi net superior vinurilor roșii puternice, grele.

Însă, în preajma dezvoltării erei industriale (1780-1820), vinurile roșii complexe, intense și cu potențial mare de învechire au devenit standardul de calitate. Până după cel de-al doilea război mondial și chiar mai bine, vinurile rose erau cel mai des fie „resturi” de la vinul roșu, fie vinuri destinate consumatorilor nepretențioși. În prima versiune, vorbim despre o metodă franceză numită „saignée”, prin care o parte din must era scos din vasele de fermentare astfel încât mustul rămas în contact cu pielițele să devină mai concentrat. Fracția extrasă mai devreme era un vin rose considerat inferior și vândut ieftin. În unele părți ale lumii, precum Sudul Franței, vinurile rose erau aproape exclusiv băute de către muncitorii din fabrici și agricultori, care aveau nevoie de un vin mai ușor și mai puțin alcoolic, care să poată fi băut de sete. Astăzi, tehnologia modernă permite producerea de vinuri de calitate înaltă prin metoda saignée, dar și prin alte procedee.

Moda vinurilor rose a reapărut la sfârșitul anilor 80, în SUA, însă ritmul de creștere a fost foarte lent. Recolta excesivă din 2005 însă, i-a forțat pe mulți producători să lanseze pe piață o cantitate mare de vinuri rose, considerându-se că o producție mare de vinuri roșii ar fi rămas nevândută. Marketingul agresiv, dublat de o rafinare a gusturilor și de accesul larg la tehnologie în Europa au condus la lansarea modei rose-urilor la nivel global.

Un lucru rămâne cert: cu foarte mici excepții la unele vinuri din Champagne și din Germania, rose-ul nu se produce din amestecul de vin roșu și vin alb. De la macerarea pielițelor la rece (prin criogenie) la controlarea perfectă a timpului de macerare, de la decolorarea unor vinuri cu cărbune activ la macerarea îndelungată a unor soiuri cu foarte puțini pigmenți (de tip Pinot Gris), există multe variante de a produce un vin rose. Amestecul de vin roșu și alb rămâne însă un mit!