despre programul

Deschidem Vinul Românesc

Câtă valoare găsim noi, românii, în vinul nostru? L-am redescoperit cu ochii de acum sau a rămas prins într-o poză îngalbenita de timp? Ne putem reconecta la gustul românesc prin toate aceste filtre și topuri internaționale care ne țin noul vin la înălțime, însă doar printre cunoscători?

E o discuție importantă despre vin pe care noi considerăm că este și cazul și momentul să o deschidem. E despre gust oltenesc, despre pământ moldovenesc, despre soare dobrogean, despre răcoare din Ardeal. Despre rouă, despre dulceață, despre ani buni, despre anii cei mai buni. E o poveste despre ce a fost dar, mai ales, e o poveste despre tot ce ar putea să fie.

Deschidem Vinul Românesc pentru că și vinul și românii merită asta.

Care este cel mai bun vin din lume?

pilonii programului

Deschidem Vinul Românesc

Deschidem Vinul Românesc este un program pe termen lung, de susținere a producătorilor locali de vinuri care își propune să aseze vinul românesc pe harta internațională a vinurilor și să-l trasforme într-un brand de țară.


despre

Etichete Regionale

Selecția de vinuri din regiunea ta, aduce în magazinele din fiecare dintre cele 7 regiuni viticole românești, etichete de la 26 de crame mici și mijlocii, crame alese pentru atenția pe care o arată procesului de producție, grija pentru vin și valoarea pe care afacerea lor o aduce în comunitate.

În 2020, 36 dintre cele mai iubite vinuri la nivel regional, au devenit disponibile la nivel național, în toate hipermarketurile Carrefour și prin aplicația Bringo.

despre

Etichete exclusive Carrefour

Etichetele exclusive Carrefour, în total 11, au fost create special pentru tine, de patru crame românești reputate: Aurelia Vișinescu, Domeniul Bogdan, Via Viticola și Crama Davino. Sunt primele dintr-o inițiativă prin care oferim produse unice în România, pe care le găsești doar în magazinele Carrefour.

4 dintre ele, Caii de la Letea Geneza Chardonnay și Caii de la Letea Geneza Rose, Etika Fetească Neagră și Etika Fume au fost medaliate de juriul International Wine Contest Bucharest VINARIUM 2020, în luna iunie 2020. Deschide-le cu prietenii tăi și bucurați-vă de gustul de Aur.

despre

Etichete premium

Vinurile premium sunt etichete care se bucură de o mare popularitate locală, validate de experții Carrefour și căutate de cunoscători. Le recunoști după felul în care sunt așezate și păstrate pe rafturile din Wine Squares, întocmai ca într-o cramă. Aceste vinuri se bucură de vânzare asistată de un sommelier (4 zile pe saptămână, 4-6 ore pe zi) în magazinele din Băneasa și Corbeanca.