Centrul viticol Buziaş-Silagiu este situat în sud-vestul României în partea de sud-est a judeţului Timiş. Dealul Silagiului, denumit în vechime şi Dealul Scaunului. Datorită favorabilităţii oenoclimatice, centrul viticol Silagiu a fost admis ca denumire de origine pentru la producerea de vinuri de calitate.
Între 1840 - 1850, în Banat s-au stabilit coloniști maghiari și germani, de meserie viticultori. Tradiția viticolă din zonă este însă mai veche -se știe că Sigismund Ormos deținea la 1825, 4 lanțe de vie pe care le-a vândut în 1857. Pe Dealul Silagiului s-au plantat mai întâi Cadarcă, Majarcă, Roșu bătut, Slancamenca, hibridul „Ottella”, iar după dezastrul provocat de filoxera, în timpul replantărilor au apărut și soiuri precum Riesling italian, Creața, Muscat Ottonel, Muscat Hamburg, Schiller alb și roșu, Razachel, Silvaner. Viile aveau proprietari din Timișoara, Lugoj, Buziaș, Vârșeț și chiar Budapesta. În perioada comunistă viile au fost preluate de stat și producția a fost industrializată. Tradiția viticolă s-a păstrat și azi, însă la o scară mult redusă.
După achiziționarea viei în anul 2000 și replantarea acesteia, anul 2008 a fost primul an de producție de vin pentru crama Domeniile Sera. De atunci a fost construiă o echipă profesionistă cu o experiență de 30 de ani în domeniul vinificației și a început procesul de aducere pe masa consumatorului a vinului de înaltă calitate. În același timp, echipamentele cramei au fost modernizate, iar acum pot produce și depozita aproximativ 300.000 litri de vin. Denumirea de Sera provine de la prescurtarea numelui proprietarului Razvan Seracin, nume folosit de colegii lui de pe vremea studenției sale.
Domeniile Sera cultivă o diversitate de soiuri albe, însă podgoria este recunoscută în principal datorită vinurilor produse din struguri Muscat. Podgoria include soiuri internaționale - Burgund Mare, Cabernet Sauvignon, Merlot, Cabernet Franc, Pinot Noir, Sangiovese, Pinot Gris, Chardonnay, Riesling Italian, Sauvignon Blanc, Furmint, dar și soiuri autohtone sau locale - Fetească Neagră, Feteasca Regală, Fetească Albă, Mustoasă de Măderat și Cadarcă.Vinurile Domeniile Sera sunt disponibile în magazinele Carrefour la nivel național sau pot fi comandate online din aplicația Bringo, din secțiunea Deschidem Vinul Românesc.
